Gazprom renunță să mai caute investitori în SUA și Europa, în urma crizei din Crimeea

Gazprom renunță să mai caute investitori în SUA și Europa, în urma crizei din Crimeea
Publicat: 04/04/2014, 15:38
Actualizat: 07/02/2016, 01:27

Directorii producătorului rus de gaze, cu o capitalizare de 90 de miliarde de dolari și obligațiuni scadente în valoare de 37 miliarde de dolari, au cerut angajaților departamentului de relații cu investitorii să caute mai mulți eventuali acționari în Asia și pe alte piețe emergente, au declarat două surse apropiate situației pentru Bloomberg.

La începutul lunii martie, Gazprom a organizat întâlniri cu investitorii la New York și Londra.

Schimbarea de direcție arată cum criza dintre Rusia și Occident afectează relațiile economice și financiare. China nu a votat în Consiliul de Securitate al ONU împotriva acțiunii Rusiei de a anexa Crimeea, iar președintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită la Beijing în luna mai, în timpul căreia vrea să semneze un contract pentru aprovizionarea Chinei cu gaze naturale pentru o perioadă de 30 de ani.

Investitorii americani dețin circa 10% din acțiunile Gazprom prin certificate de depozit, fiind astfel cel mai important grup de acționari după statul rus, care are o participație de 50%. Fonduri de investiții din Marea Britanie au aproximativ 5% din titluri, potrivit site-ului Gazprom, care nu prezintă date despre eventuali acționari din Asia.

Chiar dacă echipa de relații cu investitorii a Gazprom va putea călători în continuare în SUA și Europa, nu vor putea derula campanii de promovare pe aceste piețe și vor petrece mai mult timp lucrând în Orientul Mijlociu și Asia, au spus sursele.

Biroul de presă al Gazprom a refuzat să comenteze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Ungurii îți ridică mașina și ți-o vând. Avertisment pentru șoferii români. Legea e lege
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?